Страницы

14 июня 2010 г.

Oaspeţi ai bibliotecii

Săptămîna trecută biblioteca  evreiască „I.Mangher” fost vizitată de cercetătorii israelieni scriitorul Ing. Baruch Tercatin şi istoricul Dr. Lucian -Zeev  Herşcovici. 
Cu perseverenţă completă şi documentaţie incomparabilă, Baruch Tercatin continuă să ofere, în reconstituiri istorice, impresionante piese de importanţă crucială. 
Acum, împreună cu tînărul istoric Lucian-Zeev Herşcovici, eminentul cercetator al istoriei evreilor români, pregăteşte spre editare o Enciclopedie despre rabinii şi sinagogile din Basarabia.  
În biblioteca „I.Mangher” oaspeţii au găsit materiale utile pentru noua lor lucrare.

Baruch Tercatin, născut în 1928 într-o familie de evrei sionişti şi religioşi tradiţionalişti din Iaşi. În anul 1950 face Alia: se repatriaza în Israel.
Din anul 2004 este Cetăţean de onoare al oraşului Tel Aviv. Este autorul lucrărilor: Prezenţe rabinice în perimetrul românesc sec. XVI-XXI, Din inţelepciunea Torei şi a hasidismului, Dicţionar de personaje biblice şi reprezentarea lor în arte, Sulul Esterei. Meghilat Ester.
Lucian Herşcovici, israelian, originar din Galaţi. A editat studii despre mişcarea iluministă evreiască, Haskala, despre Iulius Barasch. Amintim studiul "Curentul reformist In viata religioasa evreiasca din Romania (1857-1921) - de la fondarea Comunitatii Templului Coral pana la alegerea Rabinului dr. I. Niemirower ca Prim Rabin al Comunitatii Evreilor din Bucuresti". A primit Premiul "Meir Rudich" al Universitatii Ebraice din Ierusalim.

Комментариев нет:

Отправить комментарий