Страницы

1 мая 2015 г.

Dialogul culturilor, dialogul civilizațiilor



La 29 aprilie, la Ceadîr Lunga, s-a desfășurat o suită de activități consacrată aportului adus de comunitatea evreiască la dezvoltarea localității: vernisarea expoziției ”Evreii în istoria orașului Ceadîr Lunga”, o excursie prin cimitirul evreiesc și masa rotundă cu genericul Dialogul culturilor, dialogul civilizațiilor. Printre participanți au fost reprezentanți ai consulatului statului Israel în Chișinău, oaspeți din Ariel – oraș din Israel, înfrățit cu Ceadîr Lunga, conducerea de vîrf a orașului, intelectualitatea locală, elevii liceului teoretic ”Orizont” și toți cei interesați de tema propusă. Biblioteca noastră a prezentat comunicarea ”Biblioteca ”I. Mangher” – centru spiritual al culturii naționale” și o expoziție de carte Evreii Moldovei.
Am vorbit despre activitatea bibliotecii noastre, despre serviciile și programele oferite utilizatorilor, despre lucrul cu copiii și cu persoanele de vîrsta a treia, despre activitatea bibliografică.  Cei prezennți au rămas impresionați de lucrările regretatei Sara Șpitalnic: ghidul Evreii Moldovei, bibliografia Ițic Mangher. 100 ani de la naștere, Pușkiniana evreiască, culegerea Stil basarabean. Nu a fost ocolită cu atenția tema Holocaustului: bibliografia Holocaust: tragedia sec. XX, culegerea Holocaustul în viziunea copiilor, Tragedia de la Pepeni. Iunie 1941 ș.a. au fost prezentate la expoziție. La masa rotundă s-a discutat mult despre interacțiunea între etnii, culturi și tradiții, despre acele aproape de 30 de familii evreiești din localitate de dinainte de război, care și-au adus aportul la prosperarea ținutului, despre războiul necruțător și despre faptul cum au ajutat evreii la renașterea  orașului, despre oameni, destine, fapte. Am rămas cu toții de-a dreptul frapați, cînd părintele Chioroglo, care este și diriguitorul Centrului Cultural  ”M. Ciachir” din localitate, ne-a mărturisit că a fost elevul sculptorului Lazăr Dubinovschi.  La sfîrșitul întîlnirii am donat bibliotecii din Ceadîr Lunga un set de carte de scriitori evrei din Moldova: I. Șraibman, B. Sandler, S. Benghelsdorf, R. Olșevski, Z. Stolear, E. Abramovici, Z.Tcaci ș. a.
A fost pe bunădreptate o întîlnire de suflet, cuvintele ceie ale căreia au fost: pacea, buna înțelegere, colaborarea și toleranța.

Комментариев нет:

Отправить комментарий