Cu jocuri de păpuşi
Cu ursuleţi de vată
Şi căţeluşi de pluş.
Azi, noi din grupa mare
Cu toţi vă părăsim
De-acuma înainte
Şcolari noi o să fim.
Prin tradiţie, iunie este luna serbărilor şcolare, încheierea fiecărui an de învăţămînt constituind un bun prilej pentru a se prezenta, în faţa părinţilor, reuşitele elevilor şi munca dascălilor. Acest lucru este valabil şi pentru preşcolari, iar pentru cei care se despart de grădiniţă evenimentul înseamnă mai mult decît un simplu bilanţ.
Pentru 16 copii de la grădiniţa evreiască Nr 68 , ziua de 15 iunie a însemnat o astfel de zi, una în care s-a încheiat o primă etapă a copilăriei, cea lipsită de griji, dăruită întru totul jocului şi jucăriilor, urmată din toamnă de cea de a doua, în care, odată cu abecedarul din ghiozdan, apar şi primele responsabilităţi.
Pregătiţi cu competenţă, aceşti copii au deprins atitudini comportamentale vitale pentru ei ca viitori şcolari şi numeroase cunoştinţe noi, din varii domenii.
Toate acestea s-au reflectat în spectacolul “Adio grădiniţă”, susţinut marţi, pe scena improvizata a gradinitei, cînd interpretarea scenică şi naturaleţea cu care au comunicat cei mici, atît între ei cît şi cu adulţii, au scos în evidenţă buna lor pregătire pentru şcoală.
Muzică, dans, poezie, candoare, multe zîmbete, dar şi lacrimi trădătoare, şterse pe furiş, au fost elementele care au înseninat sufletele tuturor celor prezenţi la spectacol: părinţi şi bunici, fraţi şi surori sau simpli spectatori.
Printre oaspeţii balului, au fost reprezentanţi de la mai multe organizaţii evreieşti din Chişinău, care au venit să le ureze picilior drum bun în viaţă şi care le-au înmînat daruri.
Nici noi nu am putut lipsi de la aşa o sărbătoare. Cu cîte un card „inteligent” – primul „buletin matur” pentru fiecare dintre cei 16 copii au venit bilbliotecarele de la „I.Mangher”. Micuţii au aflat ce este o bibliotecă, de ce avantaje se bucură cei de sunt utilizatori ai unei biblioteci, iar din excursia imaginară au însuşit ce programe şi servicii le oferă anume biblioteca noastră.
Ne-am ales şi noi cu un „dar” pretios: 16 utilizatori noi ai bibliotecii „I.Mangher”.
Комментариев нет:
Отправить комментарий