345

23 октября 2011 г.

FESTIVALUL CĂRŢII EVREIEŞTI

Astăzi, 23 octombrie, a luat start cea de a XV-a ediţie a Festivalului Cărţii Evreşti. Cu acest prilej i-am avut oaspeţi pe copiii din Centrul Comunitar de asistenţă socială "Împreună" din satul Olăneşti, Ştefan Vodă, cu care am făcut cunoştinţă în cadrul programului "Moldova - teritoriul valorilor eterne". 
Din start le-am propus copiilor un master - class de origami, unde am muncit împreună ca să confecţionăm un panou optimist şi multicolor de toamnă:




După care am mers în sala de dans, unde discipolii de la studioul "Makor" ne-au întîmpinat cu un foc de dans afro - latino, care ne-a încălzit şi ne-a veselit pe bune:


Aşa, cu voie bună, am mers spre studiourile de ceramică


şi desen



Dar surprizele nu s-au sfîrşit aici. Participanţii la tabăra de creaţie din vara aceasta, care deja au devenit utilizatori activi şi prieteni fideli ai bibliotecii, au pus în scenă un fragment din lucrarea clasicului literaturii evreieşti Şalom Alehem "Băiatul Motl":


Apoi a urmat o excursie prin bibliotecă în timpul căreia copiii au aflat cine sunt utilizatorii şi ce ar însemna "acces liber la raft", şi cu ce se "mănîncă" enciclopediile, şi "cine" sunt cărţile minuscule, şi cine şi de ce lasă autografe. În muzeul Patrimoniului au ascultat cum sună un patefon adevărat şi cum arată o lampă de gaz, iar în serviciul de arte au ţinut în mînă o vioară "vie" şi au încercat pianul. Şi au mai aflat că după calendarul evreiesc suntem în anul 5772 şi încă multe de toate.


 


Şi pentru că biblioteca noastră se află chiar în inima capitalei, nu am ratat şansa de a le oferi oaspeţilor noştri o excursie prin parcul Catedralei:


După o zi aşa de plină copiii s-au mai zbenguit pe aleiele parcului


şi s-au jucat la tobogane şi scrînciobe


La despărţire copiii au luat cu ei un set de carte "Dar din dar-ul" nostru, desene, obiecte din ceramică, alte cadouri, şi, fără îndoială, inimile noastre.
Aşa am marcat noi, cei de la "I.Mangher", prima zi a Festivalului, şi credem că ne-a reuşit, cel puţin asta am citit în ochii oaspeşilor de la Olăneşti.


Andriana Mihalachi.

Dar nu am uitat nici de bebelușii de la Bibliodădaca, care au avut parte de o oră de poveste evreiască ”Talgerul ruginit”.















Комментариев нет:

Отправить комментарий

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...