345

29 сентября 2010 г.

sărbătorile la evrei

SIMHAT TORA - "BUCURIA TOREI"  


SimhatTora (în traducere bucuria Torei) este stabilită în a 23-a zi de la Anul Nou evreiesc Roş ha Şana.

Sărbătoarea datează din secolul IX e.a., avînd ca obiect păstrarea obiceiului de a studia.

Elementul central al sărbătorii îl reprezintă bucuria citirii Torei.

Conform punctului de vedere tradiţional, Tora i-a fost dictată lui Moise pe Muntele Sinai. În timpul sărbătorii, bucuria citirii este exprimată printr-o procesiune de înconjurare a sinagogii, repetată de 7 ori, în care fiecare pe rînd poartă sulurile Torei. Aceasta procesiune sintetizează bucuria citirii şi purtării Torei. Sărbătoarea reprezintă momentul în care se termină ciclul anual al citirii Torei şi cînd începe ciclul următor pentru noul an. Ambele se fac în aceeaşi zi pentru a arăta că nu se poate niciodată termina de învăţat Tora. Bucuria Torei este una dintre zilele cele mai fericite. Seara, toate sulurile Torei sunt scoase din arcă şi sunt date membrilor marcanţi ai congregaţiei în timp ce aceştia mărşăluiesc într-un tur în jurul sinagogii. Ceilalţi dansează şi cîntă în timp ce se străbate acest circuit. Cînd grupul ajunge înapoi la arcă, un nou grup are onoarea de a ţine sulurile Torei. În cursul serii se fac cele 7 ocoluri în jurul sinagogii cu mare bucurie. Dimineaţa, toţi sunt chemaţi să binecuvânteze Tora.

În Israel, în noaptea de după Simhat Tora se organizează uneori procesiuni în afara sinagogii, cînd participanţii însoţesc rugăciunile cu coruri şi muzică instrumentală.


1 комментарий:

  1. imi plac postarile "sarbatorile la evrei". aflu multe lucruri interesante din istoria si traditia acestui popor. astept noi postari la aceasta tema.

    ОтветитьУдалить

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...